Dintre toate tipurile de rozătoare care deranjează oamenii, șoarecii și șobolanii sunt cel mai frecvent întâlnite, totodată fiind și cele care provoacă cele mai multe pagube. O infestare cu șoareci / șobolani ar trebui să fie o preocupare serioasă pentru orice proprietar de casă sau de afaceri, deoarece șoarecii / șobolanii pot contamina alimentele destinate oamenilor și pot răspândi boli periculoase. Aceste creaturi curioase, determinate, flexibile, neobosite și adaptabile pot avea un impact imens asupra casei sau afacerii. Ei pot găsi cu ușurință calea spre interiorul clădirilor. Un șoarece adult se poate strecura ușor printr-un spațiu mai mic de 0.5 cm, iar șoarecii tineri pot intra chiar și prin deschideri mai mici.
Vă recomandăm să contactați o firma profesională de combatere a dăunătorilor, încă de la primele semne de infestare. O ”mică problemă” cu șoarecii poate deveni rapid o problemă mare, având în vedere faptul că o pereche de șoareci poate avea până la 16 pui la o singură fătare iar numărul de fătări poate fi chiar și de 18 ori pe an!
DESCRIERE
Șoarecele de casă (Mus musculus) este un mamifer rozător mic, de 6-9 cm (cap + trunchi), cu o coadă de lungime 8-10 cm și o greutate de 15-33 g, de culoare cenușie, bot ascuțit, care trăiește pe lângă așezările omenești, în gospodăriile din mediul rural, construcții industriale tip silozuri, depozite de furaje / produse alimentare/ textile etc. În România se întâlnește subspecia Mus musculus, răspândită în toată țara pe lângă locuințe, de la câmpie până în golul de munte. Vara o parte dintre șoareci migrează în câmpuri deschise, fără a ierna aici.
COMPORTAMENT SI OBICEIURI
Se hrănește mai ales cu semințe de cereale și plante industriale, dar și cu alimente găsite în locuințe. Șoarecii care trăiesc langa locuințe, în locuri liniștite, sunt activi atat ziua cat si noaptea. Dar mai ales noaptea, cand pot cotrobăi linistiti peste tot. Cei care au migrat în câmp, sunt activi numai noaptea. Soarecii se inmultesc foarte repede si pe tot parcursul anului. Gestația durează 20- 21 de zile. Femela naște de 6-7 ori pe an, câte 3-10 pui, care ating maturitatea sexuală la 2 luni după naștere. Durata de viata a unui soarece este cuprinsa intre 1.5 si 2 ani, dar uneori un soarece poate trai pana la varsta de 3 ani. Doua exemplare care ajung pana la varsta de 3 ani sunt capabile sa produca pana la 6.000 de pui, iar acestia, de obicei raman aproape de locul unde s-au nascut.
RISCURI
Rod tot ce intalnesc in cale, murdăresc și infectează alimentele cu diverși agenți patogeni și transmit astfel omului și animalelor de casă boli infecțioase si bacterii. Strică mai mult decât consumă și fiind practic incontinenti, urineaza fecvent, si imprimă alimentelor un puternic si neplăcut miros de urină. Pot elimina pana la 80 de fecale pe zi, sub forma unor boabe de orez de lungime de 3-6 mm. Indivizii care migrează vara în câmp produc pagube culturilor în perioada de recoltare. Roaderea soarecilor face parte din comportamentul lor natural si prin aceasta activitate pot crea daune cablurilor electrice, tevilor de plumb si fitingurilor.
DESCRIERE
Soarecele de camp este asemanator cu soarecele de casa si este unul din cele mai daunatoare specii de rozatoare pentru culturile agricole din tara noastra. Are un cap lat si urechi mici, cu o greutate ce nu depaseste 30-40 gr, dimensiunile corpului de 8-12 cm, iar coada numai de 2,5-3,5 cm. Culoarea parului variază foarte mult, de obicei galben-maroniu sau galben-gri, tinzând spre gri deschis pe partea inferioară. Acesta este intalnit in toate zonele cu terenuri inierbate pana la o altitudine de 750 m.
COMPORTAMENT SI OBICEIURI
De obicei, șoarecii de câmp trăiesc în familii numeroase, făcând sub pământ o rețea foarte încurcată de galerii, situate la aproximativ 30 cm adâncime. cu multe deschideri spre exterior. Între acestea, se pot observa cu ușurință cărări înguste și bătătorite, fiindcă șoarecii merg întotdeauna, și toți, pe aceeași urmă. Șoarecii de câmp nu fac în mod obișnuit mușuroi. Numai în perioada recoltării cerealelor și a altor produse, când nu au timp să care boabele în galerii, adună la un loc boabe și spice întregi, le fac grămadă și le învelesc cu pământ, formând așa-numitele „mișune”. În general, ele sunt mai mari decât cele de cârtiță, iar desimea lor depinde de recoltă și de mulțimea șoarecilor. Fiecare colonie are o încăpere principală săpată mai adânc decât rețeaua de tuneluri. Aici nasc femelele și tot aici se dezvoltă puii. Această încăpere este foarte greu de găsit, chiar și apa ajunge cu greutate acolo. Numai o ploaie prea mare și de lungă durată poate face ca apa să pătrundă până la încăperea principală și atunci îneacă atât puii, cât și șoarecii vârstnici, care s-au refugiat în acel loc. Astfel se explică de ce anii secetoși favorizează înmulțirea acestor dăunători, iar anii ploioși, cu ierni aspre și zăpadă multă, nu le sunt favorabili. Șoarecii de câmp se înmulțesc, în general, de 4-8 ori pe an și de fiecare dată o femelă naște, în medie, 4-8 pui (chiar 10-12), care ajung la maturitate după 30-60 de zile, dând naștere, la rândul lor, altor generații. Având în vedere că durata vieții șoarecelui de câmp este de 18-19 luni, printr-un simplu calcul se poate constata că dintr-o singura pereche pot lua naștere aproape 10 mii de șoareci pe an. Spre deosebire de hârciogi și popândăi, șoarecii de câmp nu iernează. Ei sunt activi în tot cursul anului, atât ziua, cât și noaptea. După împerechere, șoarecii se despart și formează noi colonii, mai mici, mai departe sau mai aproape de colonia-mamă. De obicei, pleacă șoarecii vârstnici, cei tineri rămân pe loc în locuința părintească și cu oarecare rezerve de hrană. Această migrare se face numai în perioada recoltării și numai după ce șoarecii bătrâni au căutat locul și s-au încredințat asupra posibilităților de hrană și siguranță. Preferă terenurile tari, acoperite cu ierburi, digurile, lucernierele etc.
RISCURI
Atunci când este matur, șoarecele de câmp mănâncă aproximativ 20 de grame de orice fel de semințe. S-a calculat că un singur exemplar consumă pe an aproximativ 7 kilograme de boabe și 11 kilograme de plante verzi, și asta pe lângă ce risipește și murdărește. Toamna, îndată ce începe semănatul, mai ales pe pământ uscat, șoarecii consumă o parte din sămânță, iar în culturi apar vetre goale; iarna, când câmpul nu este acoperit, șoarecii rod semănăturile verzi până la rădăcină și, câteodată, mănâncă și rădăcina. De asemenea, fac galerii sub zăpadă, în căutarea hranei. Primăvara, ei „pasc” grâul, orzul, secara, lucerna, trifoiul etc., apoi răscolesc și pământul, consumând rădăcinile cerealelor. La semănatul porumbului, șoarecii găsesc rândul pe care s-au pus boabele și le consumă. Vara, când spicul cerealelor este în pârgă, unii culcă spicele, îndoind paiul aproape de pămânat, apoi retează spicul, iar o altă ceată le adună și le acoperă cu pământ, făcând așa-numitele „mișune”. Dacă cerealele sunt adunate în clăi, șoarecii se duc acolo și continuă atacul. Apoi se îndreaptă spre lanurile de porumb și rod știuleții. La recoltatul porumbului, adună mai mulți știuleți la un loc și îi acoperă cu pământ. După ce s-au recoltat toate culturile, șoarecii desfac mormanele, bat spicele și știuleții și cară boabele în încăperea-magazie. Boabele sunt transportate în punga de sub fălci. Până când dă zăpada, șoarecii atacă în șuri, în magazii, în hambare, în silozurile de cartofi, sfeclă, morcovi, fructe etc., unde, pe lângă stricăciunile produse prin roadere, murdăresc produsele și răspândesc diferite boli. Uneori, ei rod și scoarța puieților sau a pomilor. Șoarecii au și mulți dușmani naturali, ca: bufnița, cucuveaua, șoimul, cioara, dihorul, ariciul, nevăstuica, vulpea etc.
DESCRIERE
Denumit și ”șobolanul de acoperiș”, șobolanul negru are blana de culoare închisă, spre negru. Corpul său poate fi chiar și peste 40cm lungime iar coada lui poate ajunge până la aproximativ 28 cm. Greutatea lui este de circa 250g. Are un bot ascuțit, iar urechile îi sunt mari. Este un animal agil, trăiește în grupuri familiale mici. Cu un regim de viață vegetarian, trăiește în cuiburi făcute în diferite ascunzișuri. Nu își face galerii, ci trăiește la suprafață, protejat sub grămezi de lemne, în magazii sau depozite de semințe și fructe.
COMPORTAMENT SI OBICEIURI
Cuiburile sunt în interioare și sub clădiri sau în mormane de gunoi sau lemne. Alpiniști excelenti, pot fi adesea găsiți în partea superioara a structurilor.
Sunt omnivori, dar arată preferințe și pentru cereale, fructe, nuci și legume. Devine matur sexual între două și cinci luni, are între patru și șase fătări pe an care constau fiecare în șase-opt pui. Femelele pot fata pe tot parcursul anului. În termen de un an, o femela poate fi responsabila pentru 40 de noi rozatoare.
Dacă șobolanii de acoperiș sunt văzuți, acest lucru adesea indică faptul că spațiile lor ascunse sunt ocupate de alți șobolani sau că au fost deranjați din construcție.
Excrementele șobolanului de acoperiș reprezintă un alt bun indicator al activității lor. Excrementele șobolanului de acoperiș au dimensiunea de 12- 13 mm și au capetele ascuțite, având în vedere că cele ale Șobolanului norvegian sunt de 18- 20 mm și au forma de capsulă.
RISCURI
Un şobolan negru trăieşte în medie 18 luni, timp în care consumă aproximativ 22 kg de cereale. Combinat cu rata de înmulţire foarte rapidă, o pereche de şobolani, împreună cu toţi descendenţii lor pot consuma într-un an peste 15 tone de cereale. Se estimează că 10% din producţia agricolă este consumată de rozătoare, ceea ce produce însemnate pagube economice. Totodată cerealele sunt infectate cu agenţi patogeni şi cu materii organice (fecale, păr, cadavre de şobolan, etc).
Șobolanul este dăunător prin cantitățile mari de cereale pe care le consuma și periculos prin germenii unor boli transmisibile la om și animale, pe care îi poartă. Cea mai gravă boală transmisă de șobolan este ciuma, pe care o împrăștie printr-un parazit al său, numit purice sau Xenopsylla cheopis. Şobolanii mai pot transmite, direct sau prin intermediul animalelor domestice, şi alte boli precum: râia, lepra, tifosul, turbarea şi trichineloza. Din cauză că pot călătorii pe distanţe mari (în turnuri, vapoare şi chiar avioane de marfă) şobolanii pot transmite boli din diverse părţi ale globului în zone unde populaţia nu are deloc imunitate naturală.
DESCRIERE
În ciuda denumirii științifice, șobolanul norvegian provine din Asia , cel mai probabil din nordul Chinei , Mongolia și sud-estul Siberiei . Răspândit și prin comerțul cu oameni, astăzi șobolanul norvegian este prezent oriunde este prezent omul, cu puține excepții ( Antarctica , Alberta și unele locuri în Noua Zeelandă ). Pe baza difuziei sale, R. norvegicus este considerată una dintre cele mai de succes specii de animale.
Părul este scurt și aspru și are o culoare variind de la cenușiu la maro, cu negru sau alb cenușiu pe spate: spre burtă, culoarea tinde să devină treptat mai deschisă, până când se estompează chiar în alb pe abdomenul inferior.
Poate măsura până la 40 cm, din care puțin mai puțin de jumătate aparține cozii, pentru o greutate medie de 350 g: unele exemplare de dimensiuni excepționale ating un kilogram în greutate, în timp ce par a fi rezultatul invențiilor sau de confuzie cu alte specii de rozătoare (cum ar fi nutria sau șobolanul), observarea unor exemplare și mai mari. Masculii sunt de obicei mai mari și mai robuști decât femelele.
COMPORTAMENT SI OBICEIURI
Aceste animale sunt active în principal în timpul nopții, în timp ce în timpul zilei dorm în cuiburi așezate într-o râpă mărită, săpând cu picioarele și dinții din față și făcându-le mai confortabile cu o umplutură de ierburi, hârtie, plastic și alte materiale. Cuiburile sunt foarte complexe și includ numeroase camere, unele alese ca depozite de alimente, altele ca locuri de odihnă și altele ca latrine: șobolanii fac deseori lucrări de modernizare la vizuină, săpând tuneluri noi și extinzând camerele preexistente. Când ies din vizuini pentru a-și hrăni, șobolanii se găsesc adesea în afara teritoriului lor (care pare să aibă un diametru de aproximativ cincizeci de metri): cu aceste ocazii se bazează pe memoria lor, care pare a fi foarte dezvoltată ( atât de mult încât în ultimii ani a fost din ce în ce mai mult rezultatul studiilor de psihologie , care au arătat, de asemenea, că șobolanii sunt metacognitivi, adică posedă percepția „sinelui”, o caracteristică găsită anterior doar la unele primate și la delfini), deplasându-se de-a lungul urmelor memorate care duc la surse de hrană. Deși șobolanul cenușiu se bazează în principal pe vedere și auz pentru a se mișca în mediul său, este capabil să-și găsească drumul chiar și în întuneric datorită mustăților , care permit animalului să perceapă orice obstacole în calea sa chiar și în absența luminii.
Șobolanii trăiesc mai ales în grupuri formate dintr-un cuplu progenitor, adică primul care s-a stabilit într-un teritoriu specific și prin numeroșii săi descendenți: în cadrul unui grup, există o predominanță a masculilor asupra femelelor, iar la aceștia masculii sunt subordonați unul altuia în ordinea greutății. Diferiții membri ai grupului comunică între ei în principal printr-o serie de scârțâituri, care variază în funcție de sexul, vârsta și statutul animalului din cadrul grupului, dar se crede că chiar și postura corpului și în special semnalele de natură chimică ajută animalele să comunice între ele: șobolanul cenușiu, de fapt, are un miros extraordinar. În plus, șobolanii sunt capabili să perceapă ultrasunetele și, în ciuda faptului că au o vedere destul de slabă, sunt capabili să perceapă unele frecvențe ale ultravioletului . Nu se sfiește să intre în apă, fiind un foarte bun înotător, denumirile sale comune reflectând preferința pentru apă – șobolan de canalizare sau șobolan de debarcader.
RISCURI
Sobolanul cenușiu este un dăunător tipic pentru alimente, materiale și pentru igienă. Șobolanii cenușii consumă alimente de toate tipurile, pe care le contaminează mai apoi cu excremente, urină și secreții. Ei pot roade însa și mobila, cablurile electrice, scândurile, rafturile, grinzile, ușile, plasticul etc, fiind astfel încadrați și la categoria dăunătorilor de materiale. Șobolanii cenușii acționează ca purtători a numeroase boli infecțioase, care pot fi transmise la om și la alte animale. Reprezintă și mijloace de răspândire a puricilor, putând fi purtători de ciumă. În plus, șobolanii cenușii pot transmite viruși de Lassa (agentii patogeni ai febrei de Lassa), viruși Lyssa (agenți patogeni ai rabiei) și Salmonella, Trichinella precum și alți ectoparaziți și endoparaziți.
Insectele reprezintă unul dintre cele mai mari și mai diverse grupuri de animale de pe pământ, reprezentând mai mult de jumătate dintre toate organismele vii cunoscute. Se estimează că insectele reprezintă peste 65% din animalele de pe planeta Pământ. Există peste un milion de specii de insecte descrise. Termenul ”insecta” provine din cuvântul latinesc „insectum” și înseamnă segmentat. Denumirea a fost dată datorită faptului că insectele au corpul format din 21 de segmente și este diferențiat în 3 regiuni distincte: cap, torace și abdomen. Deși atunci când ne gândim la insecte le asociem pe acestea cu mediul terestru, insectele se pot identifica în toate mediile de viață. Un procent foarte mare de insecte se hranește cu frunzele plantelor de cultură sau ale arborilor, cu muguri, flori, fructe și chiar cu lemn. Când numărul lor este mare, aceste insecte provoacă daune în zonele de pădure și pe suprafețe întinse de plante cultivate, provocând pierderi enorme.
DESCRIERE
Musca comună, cunoscuta și sub denumirea de musca de casă, (știintific: musca domestica) își are originea din stepele Asiei centrale, iar acum o putem regăsi pe toate continentele, fiind adaptate la toate tipurile de climă, de la cea tropicală până la cea temperată. Însă, ar fi cateva locuri care fac excepție precum: deșerturile, regiunile polare și cele alpine. Musca de casă nu este doar una dintre cele mai răspândite specii de muscă (reprezentând 91% din totalul muștelor care intră în casele oamenilor), ci și una dintre cele mai răspândite insecte de pe glob.
Musca adultă poate atinge 6-7 mm lungime, femela fiind în general mai mare decat masculul. Femelele pot fi distinse de masculi prin spatiul dintre ochi (de culoare rosie), la femele fiind mai mare acest spațiu decât la mascul.
Aceste insecte au toracele de culoare gri, cu patru linii longitudinale, ca semne distinctive. Corpul este acoperit de un strat asemănator pufului, avand rol de protecție. Ca și durată de viață, muștele trăiesc în mod obișnuit până la 15-25 zile, dar pot atinge chiar și două luni. Fără mâncare, ele supraviețuiesc doar 2-3 zile.
COMPORTAMENT SI OBICEIURI
Femela matură stabilește mai multe loturi de ouă, cu câte 100-150 de ouă în fiecare lot. Materia organica aflată în putrefacție, precum și gunoiul grajdurilor, fecalele, sau aproape orice material alimentar expus, sunt alese de către aceste insecte ca loc de reproducere.
Evoluția embrionară durează circa 15-25 ore, după care ies din ouă larve, de culoare albă, care sunt fără cap și picioare. Larvele se hrănesc tot cu materie primă aflată în putrefacție, crescând și năpârlind de câteva ori, înainte de a trece la stadiul de pupă. Imago (ultimul stadiu de creștere al insectelor) se târăște pe suprafața solului de reproducere, până aripile sale se extind și devin destul de puternice pentru a-și lua zborul. În 10-14 zile, ea poate deveni matură sexual și la 4 zile după împerechere, își poate depune ouălele. În condiții adecvate de temperatură, umiditate și alimentație, întregul ciclu de viață poate fi complet în 3-4 săptămâni.
RISCURI
Musca este responsabilă pentru contaminarea produselor alimentare, fiind purtătoare de bacterii. În mod obișnuit, muștele se dezvoltă în gunoi, compost sau în alimente în stare de putrefacție, iar hrana lor este variată, consumând atât alimente, cât și gunoi sau excremente. Având în vedere locurile în care muștele se hrănesc și se dezvoltă ( grajduri, ferme, locuri de depozitare a gunoiului, locuințele oamenilor), este clar faptul că acestea pot fi purtătoare de bacterii sau paraziți, care pot ajunge pe alimentele pe care oamenii le consumă. Din această cauză, sunt considerate insecte-parazit. Printre agenții patogeni pe care muștele îi pot transmite se regăsesc: Salmonella, poliovirus, viermii paraziți, virusul hepatitei A, E.coli.
DESCRIERE
Țânțarul comun sau țânțarul obișnuit, țânțarul domestic (Culex pipiens) ca și musca, este unul dintre reprezentanții cei mai banali ai numeroaselor specii de culicide. Are o lungimea este de 3-6 mm, cu corpul zvelt, este acoperit cu solzi fini, aurii, pe corp și pe picioare, cu trompa îndreptată înainte, palpii maxilari sunt cu mult mai scurți decât trompa la femelă, lungi cât trompa la mascul. Aripile nu sunt pătate. Adultul în timpul repausului se așază paralel cu suprafața suportului, cu vârful abdomenului puțin înclinat spre suport. Se înmulțește prin ouă, pe care femela le depune într-o pontă ce plutește pe suprafața apei. Larvele se pot dezvolta în tot felul de ape, chiar și foarte murdare, unde, pentru a respira, stau atârnate cu capătul posterior de suprafața apei, fiind metapneuste. Femela se hrănește cu sângele pasărilor, mamiferelor, inclusiv al omului. Masculul consuma suc și nectar vegetal.
COMPORTAMENT SI OBICEIURI
Țânțarii se împerechează pe parcursul procesului de roire. Masculii au anexe speciale în zona genitală, cu ajutorul cărora țin femela în zbor. Roiurile de țânțari sunt formate dintr-un număr foarte mare de țânțari, care poate ajunge de ordinul sutelor de mii. Înainte de începerea procesului de împerechere, masculii și femelele se hrănesc în același mod – seva și nectarul plantelor. Țânțarii se reproduc cel mai des în apropierea apei sau a locurilor foarte umede, zonelor joase. Roitul contribuie la întâlnirea masculului cu femela în spațiu deschis. În condiții urbane, comportamentul țânțarului și întâlnirea cu femela are loc fără roi, acest lucru fiind posibil chiar și în condiții de eprubetă (stenogamie).
Țânțarul femela se hrănește cu sângele mamiferelor deoarece sângele este necesar pentru formarea și dezvoltarea ouălor. După împerechere, femelele își depun ouăle la suprafața apei, când temperatura apei depășește 10 °C (între sfârșitul lui aprilie și mai); generațiile din primăvară și vară se succed la fiecare 15–20 zile, în funcție de temperatura apei.
Există două moduri prin care femelele își depun ouăle: fie separat, prin câte un ou, fie printr-un număr mai mare de ouă, lipite între ele. Numărul lor este de obicei de la 150 la 400. Femelele țânțar pot depune aproximativ 1200 de ouă în timpul vieții. După procesul de reproducere, țânțarul mascul moare. Femelele depun ouă la fiecare 2-3 zile în perioada activă.
Țânțarii preferă locurile cu multe resturi vegetale, cum ar fi țărmurile noroioase. Pentru reproducerea nestingherită, este important să nu existe valuri, altfel ouăle nu vor cloci. Un număr amenințător de țânțari apare la începutul verii, când se înregistrează temperaturi ridicate. Primăvara, pupele, care s-au transformat în țânțari, încep rapid procesul de împerechere. Există o depunere în masă de ouă, câte 20-30 de bucăți o dată. Cu cât apa este mai caldă, cu atât perioada de incubație este mai rapidă. Este nevoie de cel puțin 40 de ore pentru ca ouăle să clocească.
După ecloziunea ouălor, începe partea intensă a ciclului de viață al țânțarilor. Larva țânțarului se dezvoltă secvenţial, pe măsură ce își aruncă învelișul exterior (de trei ori) în timpul dezvoltării. Metamorfoza în dezvoltarea unui țânțar include patru etape. Larvele înoată singure în apă și se hrănesc cu energie foarte intens. Au în interior un aparat bucal și perii active. Dacă este cald în jur și nu există alevini care se hrănesc cu larve, atunci viitorii țânțari cresc rapid. Aceasta este cea mai importantă etapă a dezvoltării. Larvele atârnă chiar la suprafața apei într-o stare calmă. Dieta lor include o varietate de organisme microscopice, alge unicelulare, părți de plante putrezite.
După ce larvele ajung dimensiune maximă, pupația are loc în interiorul cochiliei. În această etapă de dezvoltare, țânțarii nu se hrănesc, se dezvoltă, datorită rezervei de energie pe care și-au câștigat-o încă fiind larvă, iar pupele respiră datorită tuburilor care ies afară. Un abdomen mobil cu o coadă, care se extinde de la cefalotorace, îi va permite să înoate departe de pericol. Pupa arată ca un mormoloc mic, doar abdomenul rămâne liber de coajă, partea din față a corpului este îmbrăcată într-o cochilie comună. Curba corpului este în formă de virgulă. Pupa din apă își expune capătul anterior al corpului și nu cel posterior, spre deosebire de larvă, și este suspendată la suprafață. Culoarea unui țânțar nou-născut este aproape neagră. Pupele, care s-au maturizat deja, izbucnesc deasupra apei, iar din ele se nasc adulții. Până când aripile se usucă și se îndreaptă, țânțarul nu decolează în aer, ci se agață de învelișul pupal pe care i-a lăsat-o.
Ultima etapă din ciclul de viață al unui țânțar este transformarea din pupă în adult. Se numesc imago. Singurul scop al unui individ matur sexual și complet format este reproducerea urmașilor. Este imposibil să spunem exact cât durează ciclul de viață al unui țânțar, deoarece acest lucru este influențat de diversitatea speciilor, conditiile diferite în care trăiesc indivizii, modul în care mediul este umplut cu hrană pentru larve, rata de transformare într-o pupă depinzând de acești factori.
Când o femelă își alege prada, ea este ghidată nu numai de mirosul de acid lactic, ci și de dioxidul de carbon expirat de o persoană sau de orice alt mamifer. De asemenea, femela țânțar reacționează la lumină, preferând încăperile întunecate, motiv pentru care sunt active pe timp de noapte. Masculii trăiesc mai puțin timp decât femelele, cu o medie de viață de 19 zile.
RISCURI
Deși nu provoacă pagube produselor alimentare, țânțarul este deranjant din cauza zgomotului pe care îl emite, mai ales pe timpul nopții, perturbând somnul, dar ceea ce este de temut, este înțepătura, care poate provoca reacții precum urticaria sau eriteme, fiind însoțite de mâncărimi. În cazuri mai grave, pot apărea simptome precum inflamarea mai multor zone ale corpului. De asemenea, există țânțari care pot transmite virusuri precum virusul West Nile, care poate provoca encefalită sau meningită.
DESCRIERE
Blatodeele (Blattodea) sau blatariile (Blattaria) este un ordin de insecte cu corpul alungit, oval, puternic turtit dorsoventral, cu protoracele, de asemenea, turtit și lățit în formă de disc, dedesubtul căruia se află capul. Mărimea corpului variază între 2 și 100 mm. Culoarea în majoritatea cazurilor este brună sau negricioasă. Gândacii masculi au, de obicei, două perechi de aripi, în timp ce femelele, la unele specii, sunt fără aripi sau au aripi vestigiale. Sunt insecte termofile, întâlnindu-se mai ales în țările calde. O importanță destul de mare practică prezintă câteva speciile sinantrope: gândacul negru de bucătărie (Blatta orientalis), gândacul roșu de bucătărie (Blattella germanica), gândacul de bucătărie american (Periplaneta americana), care locuiesc pe lângă așezările omenești, hrănindu-se cu diferite alimente de origine vegetală.
COMPORTAMENT SI OBICEIURI
Gândacul își începe viața ca un ou minuscul, unul din mai mult de cincizeci, ținut în interiorul unei carcase de ouă, numită ootecă. Ooteca, în care sunt depuse ouăle, are forma de pungă de culoare cafenie-brunie. În decursul vieții poate depune până la 8-10 ooteci. Gândacul de sex feminin își transportă carcasa de ouă timp de 1 până la 2 luni până cu puțin timp înainte de a oua. Apoi, atașează ooteca de o suprafață bine ascunsă.
Membrii ordinului Blattodea suferă metamorfoză incompletă sau simplă, cu trei etape de dezvoltare: ou, nimfă și adult.
Adulții apar de obicei la începutul lunii aprilie din locurile de diapauză (dușumele, crăpăturile pereților sau fisurile mobilelor din bucătărie și cămări etc.). Ciclul de viață al acestei specii este sezonier; adulții pot să apară din aprilie până în iunie, dar pot fi găsiți în aproape toate lunile anului. Având o rezistență considerabilă la temperaturi scăzute, aceștia pot să se reproducă în aer liber.
După aproximativ o lună de zile, în care se hrănesc cu diferite produse alimentare, adulții se împerechează. La 10 zile după acuplare femela depune 12-18 ouă în ooteci pe care le fixează de ultimele urosomite și pe care le poartă 5-7 zile, apoi le depun în locuri retrase și întunecoase. Dezvoltarea embrionară durează 50-70 de zile, mai rar (în condiții foarte favorabile) de 26-30 de zile. Larvele apar eșalonat în lunile iulie și august și se hrănesc până la sfârșitul lunii octombrie, când se retrag în locurile de diapauză.
Dezvoltarea unei generații se eșalonează pe o perioadă variabilă de timp în zonele temperate, în raport de temperatură: de la 1 an, când stadiul larvar durează 6-8 luni, la 2-3 ani și chiar 3-4 ani, perioadă în care larvele năpârlesc de 6 ori (și chiar de 10 ori) și ajung mature în vârsta a 7-a. În condiții favorabile de temperatură, evoluția până la stadiul adult este mai scurtă, devenind mai lungă la temperatură scăzută.
RISCURI
Gândacii de bucătărie sunt insecte-dăunător, care invadează locuințele oamenilor, iar lupta pentru combaterea lor poate fi una dificilă. Gândacii de bucătărie sunt un pericol pentru sănătatea oamenilor, pentru că pot fi purtători de agenți patogeni care dăunează organismului.
Așadar, mulți dintre acești agenți patogeni pot fi depuși de către gândaci pe alimentele pe care oamenii le consumă, iar riscul de infectare în acest caz este ridicat. Printre afecțiunile care apar în urma contactării unui virus transmis de gândaci pot fi: gastroenterita, diaree și alte afecțiuni intestinale, alergii, viermi paraziți. În plus, gândacii lasă în urmă fecale sau excremente care pot fi identificate și care pot conține alergeni sau proteine care declanșează crize de astm. În acest sens, oamenii de știință au identificat legătura dintre prezența gândacilor și cazurile de astm.
DESCRIERE
Viespile au corpul de culoare galbenă cu dungi negre, de un aspect asemănător cu albinele, numai că primele sunt mai mari. Ele trăiesc în colonii; cuibul care are formă de fagure este construit din lemn mărunțit cu mandibulele insectelor. Ouăle sunt depuse primăvara de o matcă ce trăiește un an, larvele fiind hrănite cu insecte fărâmițate de viespile adulte. Ele se hrănesc cu nectar, polen, sucuri de plante, insecte și larvele acestora.
COMPORTAMENT SI OBICEIURI
Perioada de împerechere a viespilor are loc toamna, în perioada august-octombrie (luni în care sunt si cel mai agresive). Viespea comuna are o metamorfoză rapidă, de numai 4-6 zile, în funcție de temperatura mediului si continutul de proteină din hrană, traversând rapid stadiile de ou-larvă-nimfă-pupă și adult.
Matca, cea care depune ouă, trăiește circa 10 luni. Ea supraviețuiește iernii printr-un somn profund, în care se hrănește cu rezervele de energie din toamna trecută. Restul de viespi nu supraviețuiește dintr-un motiv simplu: aceste insecte nu iși fac, precum albinele, rezerve de hrană.
Viespile au un cuib fragil, ușor de găsit fie în apropierea depozitelor de compost sau în galeriile părăsite ale șoarecilor și șobolanilor,fie sub streașina caselor, pe rama geamurilor sau lipite de grinzi.
RISCURI
Viespile sunt periculoase pentru că sunt agresive și teritoriale și își vor folosi acul lor foarte lung pentru a ataca. Spre deosebire de albine, viespile pot înțepa de mai multe ori. Dacă cineva sau ceva se apropie de un cuib de viespi, acestea vor ataca pentru a ține intrusul la distanță. De asemenea, viespile vor înțepa dacă sunt agitate sau deranjate în timp ce polenizează sau sunt în căutare de hrană.
Aceste insecte pot ataca în sistem de haită, ceea ce poate fi periculos sau chiar mortal, mai ales dacă persoana atacată este alergică la înțepăturile de viespe.
DESCRIERE
Păianjenul este cel mai numeros ordin de arahnide, numărul speciilor descrise depășind 40.000. În prezent, păianjenii se întâlnesc pe toate continentele, cu excepția Antarctidei. Ei preferă să trăiască în regiunile tropicale, păduri, peșteri, în regiunile alpine, de stepă, localitățile umane, chiar și în bazinele acvatic (fam. Cybaeidae). Cea mai notabilă deosebire de alte animale constituie construcția plasei din mătase. Dimensiunile păianjenilor diferă: cel mai mic este Patu digua de 0,37 mm, iar cel mai mare – Theraphosa blondi – 90 mm, inclusiv picioarele – 250 mm.
COMPORTAMENT SI OBICEIURI
Păianjenii populează biotopurile terestre, sunt și specii ce duc un mod de viață acvatic sau semiacvatic. Păianjenii care își țes plasă duc un mod de viață sedentar. Majoritatea sunt carnivore, vânează diverse insecte. Pânzele sunt amplasate între ramuri, la intrarea în vizuină. După ce victima nimerește în pânză sau o atinge, păianjenul se repezește spre ea și o învelește cu fire de mătase. Ceilalți aleargă după pradă, o pândesc și apoi sar asupra ei. Păianjenii își sapă vizuini în sol, unii construiesc pânză în formă de tub în care se adăpostesc. Unii construiesc cuiburi din rămășițe vegetale sau cu ajutorul firilor de mătase pentru fixarea și răsucirea frunzelor în formă de tub sau con.
RISCURI
În general, mușcăturile provin de la păianjenii comuni, însă o mușcătură mai rară o poate provoca Văduva Neagră, care trăiește și pe teritoriul României, fiind recunoscută datorită formei clepsidrice și formei de cruce, de pe abdomen. Mușcătura femelelor este toxică, reacțiile apar imediat, iar în urma mușcăturii se regăsesc 2 puncte de incizie. În acest caz, simptomele sunt mai accentuate și pot fi resimțite: dureri de cap, dureri musculare, senzații de arsură în zona mușcăturii, transpirație excesivă, senzație de greață, stare de neliniște. Este indicată prezentarea le medic pentru a primi îngrijiri corespunzătoare.
DESCRIERE
Moliile de textile (Tineola bisselliella) reprezinta o specie de insecte din ordinul Lepidoptera, semnalată începând cu secolul XIX. Au un ciclu biologic alcatuit din 4 stadii: ou, larva, pupa si adult. Larvele (omizile) acestei specii sunt considerate daunatori in mai multe regiuni, fiind recunoscute pentru degradarea fibrelor textile (în special cele din lână și mătase). Femelele adulte își depun ouăle în apropierea textilelor; sunt atrase, în mod special, de mirosul secrețiilor pielii sau al altor substanțe organice, ce le pot asigura larvelor atât necesarul de hrană, cât și de lichide. După eclozare, larvele încep să se hrănească cu proteinele keratine din fibrele textile, degradând materialele.
Lungimea corpului este de 6-9 mm; anvergura aripilor este de circa 12 -16 mm; aripile anterioare sunt de culoare maro-auriu şi sunt franjurate pe marginea posterioară; aripile posterioare au forma unor lanţete de culoare gri-galbenă şi prezintă, de asemenea, franjuri pe marginea posterioară. La moliile adulte, restul corpului este de culoare maro- aurie. Larvele (omizile), la scurt timp înainte de transformarea în pupă, ajung la o lungime maximă a corpului de 10mm şi sunt colorate în nuanțe de alb până la galben.
COMPORTAMENT SI OBICEIURI
Spre deosebire de alte tipuri de molii, cele de textile pot fi rareori observate, deoarece sunt insecte ce evită lumina. Principalul semn al prezenței acestor dăunători îl reprezintă semnele de degradare a materialelor textile naturale. Moliile de textile nu atacă materiale fabricate din materiale sintetice.
Durata vieții larvelor de molii textile înainte de pupă și transformarea în molii de textile, în forma de adult, variază în funcție de condițiile pe care le întâmpină după ce ies din ouă. Condițiile ideale pentru dezvoltarea larvelor de molii textile sunt reprezentate de temperatura de aproximativ 20 de grade Celsius și umiditatea între 75 și 80%. În astfel de condiții, se pot transforma din ou în molie adultă în mai puțin de o lună.
Dacă condițiile mediului ambiental sunt mai reci și/ sau mai puțin umede, procesul de dezvoltare încetinește – larvele de molie pot rămâne în stadiul larvar (cel mai distructiv), timp de doi ani sau mai mult, dacă sunt lăsate netulburate și amplasate cu sursa de hrană potrivită.
RISCURI
Moliile de textile atacă materialele confecționate din fibră de origine animală, precum lâna, blana, mătasea, penele sau pielea. Pot degrada atât hainele, cât și tapițeriile, paturile, covoarele, jucăriile, unele articole decorative etc. Fibrele sunt deteriorate, prin mușcătura, iar cantitatea de produs distrus este mult mai mare decât cea consumată.
DESCRIERE
Căpușele fac parte din încrengătura Arthropoda, clasa Arachnida. Această clasă include pӑianjeni, scorpioni, precum și ordinul Acari, în care sunt încadrate specii de acarieni și căpușe. În cadrul ordinului Acari, subordinul Ixodida cuprinde trei familii de căpușe: Argasidae, Nuttalliellidae și Ixodidae. Căpușele din genul Ixodes sunt vectori pentru o serie de zoonoze importante. Până în prezent peste 700 de specii de Ixodidae au fost descrise la nivel mondial, dintre care peste 60 se întâlnesc în Europa.
COMPORTAMENT SI OBICEIURI
Căpușele sunt artropode de dimensiuni foarte mici chiar la maturitate (circa 23 mm după hrănire), iar ciclul vital cuprinde stadiile de ou – larvă – nimfă – adult. Ciclul de viață al căpușelor ixodide se desfășoară pe durata a 2-3 ani, cu (sau fără) schimb de gazde. Numai stadiul de adult (cu aparat bucal dezvoltat adaptat pentru supt și 8 picioare) se poate, morfologic, identifica la nivel de specie. Din ou eclozează stadiul larvar cu 6 picioare articulate.
Primăvara, acestea se desprind de pe prima gazdă (de obicei un rozător mic), cad pe vegetație și trec pe a doua gazdă, tot un rozător, de care se prind/ancorează. Aici năpârlesc și trec în stadiul de nimfă (cu 8 picioare dar fără structuri de reproducere), se hrănesc și ajung în vara sau toamna următoare adulți – capabili de reproducere, de regulă pe o a treia gazdă – un erbivor, un carnivor sau omul.
Unele specii pot ierna în stadiul de larvă, iar în funcție de condițiile de mediu, ciclul de viață se poate scurta. De asemenea, schimbul de gazde nu este obligatoriu.
RISCURI
Veverițele, animalele comunitare (câini, pisici) netratate antiparazitar și toate speciile de rozătoare constituie rezervor de infestare în spațiile publice și de agreement, precum și erbivorele în transhumanță – pentru zonele turistice. Recent, au fost revizuite aproximativ 25 de specii de căpușe în Romania (Mihalca şi Dumitrache, 2012), paraziți hematofagi obligatorii pe diverse specii-gazdă (reptile, păsări, mamifere) inclusiv, accidental, omul.
În cadrul familiei Ixodidae, genul Rhipicephalus este unul dintre cele mai bine reprezentate, având 74 de specii recunoscute. Câinele domestic reprezintă gazda tipică pentru R. sanguineus, atât în zone rurale, cât și în cele urbane dar și pisicile, rozătoarele, păsările sau oamenii. R. sanguineus poate fi vector sau rezervor pentru anumiți patogeni Rickettsia conorii, Ehrlichia canis, Babesia vogeli, Anaplasma platys (Gianluca, 2016).
Un studiu pe specimene (căpușe) recoltate direct de la pacienți pentru arealul Transilvaniei (Briciu, 2013; Briciu şi colab., 2016) evidențiază numai pe Ixodes ricinus (97.3%) ca purtătoare de Borellia, celelalte specii determinate în cadrul studiului – Dermacentor marginatus, Haemaphysalis concinna, Haemaphysalis punctata fiind vectori pentru alte boli bacteriene, virale sau parazitare.
DESCRIERE
Purice este numele comun pentru oricare dintre insectele mici, fără aripi, din ordinul Siphonaptera (unele instituții utilizează denumirea de Aphaniptera pentru că este mai veche). Puricele este o insectă parazită hematofagă, de talie mică, de culoare cafenie-închisă, având membrele posterioare adaptate pentru sărit. Puricii sunt paraziți externi, care se hrănesc prin hematofagie, adică extrag substanțele nutritive din sângele supt al mamiferelor și păsărilor.
COMPORTAMENT SI OBICEIURI
Suspendisse imperdiet, sem eleifend pellentesque euismod, orci justo consectetur sem, et hendrerit nibh velit quis augue. Mauris lorem urna, lobortis eget massa et, varius ornare diam. Mauris egestas ex sit amet nisl pharetra, sed pharetra felis condimentum. Fusce scelerisque mauris a ullamcorper maximus. Suspendisse lobortis, leo id commodo luctus, orci nibh malesuada nisi, ut porttitor mi arcu ut velit. Nam mi risus, tempor et vulputate vitae, vehicula ut dolor. Donec accumsan magna sapien, pretium pharetra neque pellentesque at.
RISCURI
Suspendisse imperdiet, sem eleifend pellentesque euismod, orci justo consectetur sem, et hendrerit nibh velit quis augue. Mauris lorem urna, lobortis eget massa et, varius ornare diam. Mauris egestas ex sit amet nisl pharetra, sed pharetra felis condimentum. Fusce scelerisque mauris a ullamcorper maximus. Suspendisse lobortis, leo id commodo luctus, orci nibh malesuada nisi, ut porttitor mi arcu ut velit. Nam mi risus, tempor et vulputate vitae, vehicula ut dolor. Donec accumsan magna sapien, pretium pharetra neque pellentesque at.
DESCRIERE
Capusele se afla pe locul doi dupa tantari in ceea ce priveste transmiterea de boli infectioase atat la oameni, cat si la animale. Perioada cu cel mai mare risc este primavara spre vara, atunci cand apar in zonele cu iarba inalta, in locurile umbroase, parcuri si gradini, iar durata medie de viata a unei capuse este de doi ani. Dimensiunile capuselor pot varia, iar cu cat se hranesc mai mult cu sangele gazdelor, cu atat devin mai mari (hematofagi). Astfel, acestea pot ajunge de la 2-3 mm, pana la 10 mm. In plus, inainte sa se hraneasca, capusa are corpul plat, iar dupa ce se hraneste, corpul devine rotund.
COMPORTAMENT SI OBICEIURI
Suspendisse imperdiet, sem eleifend pellentesque euismod, orci justo consectetur sem, et hendrerit nibh velit quis augue. Mauris lorem urna, lobortis eget massa et, varius ornare diam. Mauris egestas ex sit amet nisl pharetra, sed pharetra felis condimentum. Fusce scelerisque mauris a ullamcorper maximus. Suspendisse lobortis, leo id commodo luctus, orci nibh malesuada nisi, ut porttitor mi arcu ut velit. Nam mi risus, tempor et vulputate vitae, vehicula ut dolor. Donec accumsan magna sapien, pretium pharetra neque pellentesque at.
RISCURI
Suspendisse imperdiet, sem eleifend pellentesque euismod, orci justo consectetur sem, et hendrerit nibh velit quis augue. Mauris lorem urna, lobortis eget massa et, varius ornare diam. Mauris egestas ex sit amet nisl pharetra, sed pharetra felis condimentum. Fusce scelerisque mauris a ullamcorper maximus. Suspendisse lobortis, leo id commodo luctus, orci nibh malesuada nisi, ut porttitor mi arcu ut velit. Nam mi risus, tempor et vulputate vitae, vehicula ut dolor. Donec accumsan magna sapien, pretium pharetra neque pellentesque at.
DESCRIERE
Sunt organisme mici, uneori microscopice, cu capul, toracele și abdomenul în general nediferențiate, cu aparatul bucal (o trompă alungită) adaptat pentru ros, înțepat sau supt. Cei mai mulți acarieni au dimensiuni mici (0,08-1,0 mm), însă se întâlnesc și exemplare relativ mari, de 10-20 mm în lungime. Știința ce se ocupă de studierea acarienilor se numește Acarologie. Trăiesc pe plante, în sol, în apă, pe animale moarte sau vii. Un număr mare de specii sunt dăunătoare agriculturii, altele sunt paraziți ai omului și ai animalelor. Numeroși acarieni, precum căpușele, sunt transmițători ai unor maladii grave, ca febra recurentă, encefalita la om, piroplasmozele la animale etc.
COMPORTAMENT SI OBICEIURI
Suspendisse imperdiet, sem eleifend pellentesque euismod, orci justo consectetur sem, et hendrerit nibh velit quis augue. Mauris lorem urna, lobortis eget massa et, varius ornare diam. Mauris egestas ex sit amet nisl pharetra, sed pharetra felis condimentum. Fusce scelerisque mauris a ullamcorper maximus. Suspendisse lobortis, leo id commodo luctus, orci nibh malesuada nisi, ut porttitor mi arcu ut velit. Nam mi risus, tempor et vulputate vitae, vehicula ut dolor. Donec accumsan magna sapien, pretium pharetra neque pellentesque at.
RISCURI
Suspendisse imperdiet, sem eleifend pellentesque euismod, orci justo consectetur sem, et hendrerit nibh velit quis augue. Mauris lorem urna, lobortis eget massa et, varius ornare diam. Mauris egestas ex sit amet nisl pharetra, sed pharetra felis condimentum. Fusce scelerisque mauris a ullamcorper maximus. Suspendisse lobortis, leo id commodo luctus, orci nibh malesuada nisi, ut porttitor mi arcu ut velit. Nam mi risus, tempor et vulputate vitae, vehicula ut dolor. Donec accumsan magna sapien, pretium pharetra neque pellentesque at.
DESCRIERE
La fel ca majoritatea insectelor, moliile de alimente parcurg o metamorfoză completă, respectiv, stadiul de ou, larvă, pupă și adult. Ciclul de viață complet al moliei de alimente poate fi finalizat în mai puțin de 30 de zile, dar maxim 300 de zile, acest lucru depinzând de condițiile de mediu, de disponibilitatea alimentelor și de temperatură. Cu cât este mai cald cu atât mai repede molia de alimente își încheie ciclul de viață. Cel mai des, moliile pot fi găsite în făină, paste făinoase, cereale (grâu, ovăz, orez, porumb), fasole, condimente, biscuiți, fursecuri, mazăre, fasole, nuci, fructe uscate, condimente și chiar în hrana animalelor de companie.
COMPORTAMENT SI OBICEIURI
Suspendisse imperdiet, sem eleifend pellentesque euismod, orci justo consectetur sem, et hendrerit nibh velit quis augue. Mauris lorem urna, lobortis eget massa et, varius ornare diam. Mauris egestas ex sit amet nisl pharetra, sed pharetra felis condimentum. Fusce scelerisque mauris a ullamcorper maximus. Suspendisse lobortis, leo id commodo luctus, orci nibh malesuada nisi, ut porttitor mi arcu ut velit. Nam mi risus, tempor et vulputate vitae, vehicula ut dolor. Donec accumsan magna sapien, pretium pharetra neque pellentesque at.
RISCURI
Suspendisse imperdiet, sem eleifend pellentesque euismod, orci justo consectetur sem, et hendrerit nibh velit quis augue. Mauris lorem urna, lobortis eget massa et, varius ornare diam. Mauris egestas ex sit amet nisl pharetra, sed pharetra felis condimentum. Fusce scelerisque mauris a ullamcorper maximus. Suspendisse lobortis, leo id commodo luctus, orci nibh malesuada nisi, ut porttitor mi arcu ut velit. Nam mi risus, tempor et vulputate vitae, vehicula ut dolor. Donec accumsan magna sapien, pretium pharetra neque pellentesque at.
DESCRIERE
Lungimea corpului este de 6-9 mm; anvergura aripilor este de circa 12 -16 mm; aripile anterioare sunt de culoare maro — auriu şi sunt franjurate pe marginea posterioară; aripile posterioare au forma unor lanţete, culoarea gri — galbenă şi prezintă de asemenea franjuri pe marginea posterioară; restul corpului la moliile adulte este de culoare maro — aurie; larvele (omizile), la scurt timp înainte de transformarea în pupă, ajung la o lungime maximă a corpului de 10 mm şi sunt colorate alb până la galben.
COMPORTAMENT SI OBICEIURI
Suspendisse imperdiet, sem eleifend pellentesque euismod, orci justo consectetur sem, et hendrerit nibh velit quis augue. Mauris lorem urna, lobortis eget massa et, varius ornare diam. Mauris egestas ex sit amet nisl pharetra, sed pharetra felis condimentum. Fusce scelerisque mauris a ullamcorper maximus. Suspendisse lobortis, leo id commodo luctus, orci nibh malesuada nisi, ut porttitor mi arcu ut velit. Nam mi risus, tempor et vulputate vitae, vehicula ut dolor. Donec accumsan magna sapien, pretium pharetra neque pellentesque at.
RISCURI
Suspendisse imperdiet, sem eleifend pellentesque euismod, orci justo consectetur sem, et hendrerit nibh velit quis augue. Mauris lorem urna, lobortis eget massa et, varius ornare diam. Mauris egestas ex sit amet nisl pharetra, sed pharetra felis condimentum. Fusce scelerisque mauris a ullamcorper maximus. Suspendisse lobortis, leo id commodo luctus, orci nibh malesuada nisi, ut porttitor mi arcu ut velit. Nam mi risus, tempor et vulputate vitae, vehicula ut dolor. Donec accumsan magna sapien, pretium pharetra neque pellentesque at.
© 2004 – 2022 Competitiv.ro. Toate drepturile rezervate
Webdesign Qubed Agency
